AnimaWings, companie deţinută de fondatorii Christian Tour, va opera din 23 martie 2026 zboruri săptămânale pe ruta Bucureşti-Geneva (Elveţia)
19/09/2025 de Animawings / News
AnimaWings este în prezent singura companie aeriană care va asigura legătura directă dintre România şi Geneva, oraş recunoscut drept hub internaţional pentru afaceri, conferinţe şi instituţii globale. Biletele sunt deja disponibile pe site-ul companiei şi în agenţiile partenere, cu tarife pornind de la 99,99 euro/sens, în clasa AnimaONE, care include bagaj de cabină (8kg), un obiect personal de tip poşetă/borsetă (4kg), selecţie gratuită a locurilor, check-in online şi offline gratuit, potrivit unui comunicat de presă transmis de AnimaWings.



