Marius Pandel, CEO-ul AnimaWings: Într-un an de zile am ajuns la o flotă de şapte aeronave şi am reuşit să lansăm 30 de rute noi
28/04/2026 de Animawings / General
Compania aeriană AnimaWings a ajuns la o flotă de şapte aeronave şi 30 de rute noi într-un an de activitate, în plan fiind lansarea de noi curse şi achiziţia de noi avioane.
„Prima cursă AnimaWings a fost în iulie 2020 dar prima cursă comercială regulată a fost 15 ianuarie 2025. Într-un an am reuşit să lansăm undeva la 30 de rute noi. În România avem o flotă de 7 aeronave iar a opta se va alătura curând în flota noastră. Ne putem mândri că avem cea mai nouă flotă de aeronave din România şi una dintre cele mai noi flote de aeronave din lume. Cel mai nou model Airbus 220, care pune accentul pe confortul pasagerului”, a spus Marius Pandel, CEO-ul AnimaWings la conferinţa ZF Logistică, Transporturi şi Automotive 2026.
El a mai spus că prin AnimaWings în primul rând dorinţa a fost de-a uni oraşe din România şi a asigura mobilitatea.
„Ne-am dorit să unim România. Ne-am dorit mobilitate la nivel naţional, pentru că, deşi nu avem insule, cumva întreaga Românie funcţionează la nivel de insulă. Cumva, nordul faţă de sudul ţării sunt total izolate şi mediul de afaceri simte lucrul acesta. De exemplu, o persoană care trăieşte la Baia Mare nu are niciun fel de legătura cu una din Tulcea. Este ca şi cum ar trăi într-o ţară total diferită de o persoană care trăieşte în Tulcea".
În momentul în care vorbim de transport aerian nu vorbim doar de turism sau doar de corporaţiile mari, vorbim şi de companii mai mici sau de avocaţi, doctori care îşi pot desfăşura activitatea mult mai uşor şi îşi pot cumva extinde afacerea atâta timp cât au mobilitate. „Dacă trebuie să pleci de la Baia Mare şi faci două zile pe drum până la Tulcea, sigur nu o să imporţi peşte să-l vinzi mai departe. Dar dacă tu poţi să mergi de trei, patru, cinci ori pe săptămână în mai puţin de o oră, să aterizezi, să îţi faci toate dealurile, business-urile şi simţi că poţi controla businessul de la distanţă, atunci în mod clar businessul acesta va creşte”
Ce a mai spus la conferinţă?
Din păcate, majoritatea băncilor din România vin să îţi ofere bani când deja ai bani. Nu vin să-ţi ofere bani atunci când ai nevoie de bani.
Industria aviatică este o industrie extrem de reglementată. Noi venim din zona de antreprenoriat, acei tineri visători care au pornit la drum acum câteva zeci de ani în zona de turism. Zona de operare însemna foarte mult închiriere de chartere de avion. Cumva a venit natural pasul către aviaţie.
Aveam experienţa pasagerului, în general pe destinaţii de vacanţă. ştiam că România duce lipsă de un operator aerian full-service şi care să poată cumva, la nivelul 2026, să fie actual, să fie modern, să aibă o flotă modernă şi să reprezinte România
Un operator aerian este primul ambasador al unei ţări. România este deja o piaţă ultra saturată de low-cost şi ultra low-cost. La nivel european sunt două companii mari care deja deservesc şi România în proporţie de peste 60%. Doar una din companii are peste 50% din traficul aerian din România, ceea ce înseamnă că piaţa era deja ultra saturată, iar un operator aerian de un flagship al oricărei ţări din lumea asta trebuie să poarte cu mândrie drapelul pe fuzelaj şi să fie ambasadorul unei ţări.
Dacă ne dorim în viitor să avem şi incoming, e nevoie să existe şi o companie aeriană românească care să poată să unească destinaţiile din Europa cel puţin sau din întreaga lume, cu România.
Întreg turismul românesc îşi doreşte să aibă pasageri sau turişti care să şi consume. Turişti reali, nu doar turişti care vin într-un weekend.
Articol> https://www.zf.ro/companii/marius-pandel-ceo-ul-animawings-intr-un-an-de-zile-am-ajuns-la-o-23138273



