24/04/2026 de Animawings / General
Bucătăria românească a fost mereu un subiect aprins de discuții în jurul meselor ce mai apoi urmau să se umple de bucate care mai de care, dar și un subiect politic sau istoric care vorbea de originile, trecutul și geografia acestor locuri.
Au existat mereu polemici legate de ce anume este sau nu românesc atunci când vine vorba de mâncare, iar mulți dintre noi au căzut în capcana aceea a stigmatizării identității bucătăriei naționale.
Istoria sarmalelor și a altor preparate cu origini diverse nu cred că e nevoie să o reiterăm. Sarmaua există în peste 80 de state sub o formă sau alta, dar mâncare națională e doar în câteva. Nicăieri niciuna nu seamănă cu cealaltă, nici tehnic, nici gustativ, dar nici din perspectiva ingredientelor. Sarmaua este un concept de preparat adaptat la condițiile proprii de fiecare cultură care l-a îmbrățișat. Pentru unii (ca noi) există o formă de venerare, pentru alții este doar o pagină dintr-o culegere de rețete, unii au o singură rețetă, dar la noi există peste 60 documentate.
Neasumarea, dar și anii grei de standardizare a bucătăriei românești din vremea comunistă, au redus la aproximativ o sută numărul de rețete de uz frecvent, de la câteva sute. Este unul dintre motivele pentru care această comoară națională nu se află în liga superioară a bucătăriilor lumii.
Totuși, după atâția ani în care am bâjbâit printre gusturi noi, un simțământ parcă ne-a întors la rădăcini, și cumva parcă cu toții suntem azi mai aproape de bucătăria românească, cea veche sau tradițională, cea urbană cu iz citadin, dar și cea nouă, mai elegantă și mai avangardistă. Parcă ne este mai dragă, mai de suflet și parcă ne aduce aminte cât de frumoși am fost și suntem, și cât de minunați putem fi și de acum înainte.
Ne prinde bine această apropiere și redescoperire fiindcă ne aflăm într-un moment de cumpănă în care riscăm să dăm uitării atât de multe datini, ritualuri, tehnici, rețete și mai ales povești din lumea bucătăriei românești. Oriunde te-ai duce în țară, bucătăria românească se transformă într-o micro bucătărie regională, pentru că la București nu se mănâncă la fel ca la Cluj, și nici la Iași ca la Timișoara. Când apuci să studiezi, să te interesezi și mai ales să documentezi, descoperi că în România este posibil ca la fiecare 50 km distanță bucătăria să fie diferită ca de la cer la pământ. În Dobrogea, regiune multiculturală, sunt zone în care bucătăria trasează granițe în interiorul aceleiași localități.
Făcând și gătind bucătărie românească modernă la modul profesionist, cel mai important pentru mine este să cunosc originalul, autenticul și tradiționalul din tot ce reprezintă aceasta.
