Muzeul Textilelor din Băița, o comoară națională creată de un specialist internațional: Florica Zaharia

25/05/2026 de Animawings / General

În inima comunei Băița, județul Hunedoara, se află Muzeul Textilelor, primul muzeu din România dedicat exclusiv artei și tehnicii textile tradiționale. Deschis publicului în 2018, muzeul își propune să arate nu doar frumusețea obiectelor, ci și complexitatea procesului de producție, de la fibră la țesătură finală.

Fondat de Florica Zaharia, doctor în textile și conservator emerit al The Metropolitan Museum of Art, muzeul reunește piese rare din secolele XVII–XX, dar și instrumente tradiționale de tors și țesut, fibre naturale (in, cânepă, lână, mătase) și exemple de vopsire naturală. Colecția FARZ (Florica, Ana și Romulus Zaharia), care poate fi vizitată la Băița, include atât textile românești, cât și piese din alte părți ale lumii, oferind o perspectivă comparativă asupra patrimoniului cultural global.

Expozițiile sunt amenajate în case cu valoare istorică restaurate, una chiar din 1902, care servesc atât ca spații de expunere, cât și ca depozite de conservare și centre de cercetare. Aici vizitatorii află cum se producea fiecare țesătură și care era rolul ei în viața cotidiană tradițională.

Pentru pasionații de istorie, artă și meșteșuguri tradiționale, vizita la Muzeul Textilelor din Băița devine o călătorie fascinantă prin timp și culoare, într-un spațiu unde fiecare fir spune o poveste. De fapt, Muzeul Textilelor are trei locații, două în comuna Băița și una în satul Hărțăgani, toate în județul Hunedoara. Ideea acestui muzeu s-a născut dintr-o întrebare simplă și, în același timp, fundamentală: unde se află cultura românească în raport cu celelalte culturi ale lumii? Pentru a găsi răspunsul, Florica Zaharia a început o cercetare care a crescut, timp de 40 de ani, într-o colecție impresionantă. Când doamna Zaharia s-a întors împreună cu familia sa în România, în 2016, au adus aproximativ zece mii de piese textile, dintre care aproape 40% proveneau din spațiul românesc, restul din culturi de pe toate continentele.

În acel moment, colecția devenise deja o responsabilitate. Nu mai putea rămâne ascunsă într-un depozit sau în proprietate privată închisă. După aproape doi ani de studiu al legislației și consultări cu specialiști, soluția a fost crearea unui muzeu, o formă instituțională care permitea cercetare, publicare și dialog internațional.

Muzeul Textilelor funcționează diferit față de multe instituții culturale. Nu există expoziții permanente pe termen lung. Colecția este prezentată în expoziții tematice, care se schimbă periodic și care sunt rezultatul unor cercetări ce pot dura ani întregi.

De fapt, fiecare expoziție este finalul unui proces academic amplu: muncă de teren, dialog cu specialiști, comparații între culturi. Programul muzeului este planificat cu ani înainte, iar unele proiecte sunt pregătite chiar și cu opt ani în avans.

Un exemplu este cercetarea dedicată costumelor tradiționale din România și Japonia, un dialog cultural început cu decenii în urmă și realizat împreună cu cercetătoarea japoneză Midori Sato. În astfel de proiecte, textilele devin instrumente de înțelegere a identității culturale. 

Pentru cercetătorii muzeului, fibra textilă este mai mult decât materie primă. Este un cordon ombilical între om și natură. Fiecare cultură a folosit resursele pe care le oferea mediul: plantele, animalele, clima. În România, lâna și cânepa au fost materiale fundamentale. În Japonia, în lipsa altor fibre proteice accesibile, oamenii de rând foloseau cânepa sau ramie, o fibră asemănătoare urzicii sau alte plante textile.

Din aceste diferențe au apărut identitățile culturale. Deși planta poate fi aceeași, modul în care este prelucrată și transformată în material reflectă nevoile și clima fiecărei regiuni. Și nu, nu era vorba de modă sezonieră, așa cum se întâmplă astăzi.

În trecut, o cămașă nu era făcută pentru un an sau câteva luni, ci pentru o viață. Uneori trecea din generație în generație. Astăzi, în epoca fast fashion, textilele au devenit produse de consum rapid, lucru care, spune Flora Zaharia, produce și foarte mult rău planetei, climei, mediului, pe lângă personalitatea și identitatea noastră care sunt afectate în mod profund.

Muzeul propune, implicit, o altă perspectivă: mai puține obiecte, dar realizate cu respect pentru material, pentru timp și pentru meșteșug. În același timp, cercetătorii implicați în proiecte internaționale încearcă să sprijine revitalizarea fibrelor tradiționale și a tehnologiilor istorice, chiar dacă procesul este dificil. Industrializarea a rupt, în mare parte, legătura directă dintre om și procesul de producere a textilelor.

Colecția muzeului acoperă perioade și culturi foarte diferite. Printre piesele cele mai vechi se află fragmente textile coptice din secolele V–VII și obiecte precolumbiene rare, donate recent de fostul director al Museum of Arts and Design din New York, colecționarul Paul J. Smith. Totuși, majoritatea textilelor românești din colecțiile muzeelor provin din secolul al XIX-lea. Textilele mai vechi, realizate în gospodării și folosite zilnic, sunt extrem de rare, pentru că s-au degradat în timp.

Experiența vizitatorului

Muzeul funcționează astăzi în două din cele trei locații și îmbină două perspective: una artistică și una didactică. În spațiul expozițional principal, textilele sunt prezentate ca obiecte de artă, cu o expunere inspirată din marile muzee ale lumii.

Cine dorește să înțeleagă procesul tehnologic poate merge într-un alt punct al muzeului, într-o gospodărie tradițională de la începutul secolului XX, unde sunt prezentate etapele transformării fibrei în țesătură, de la cânepă sau lână până la războiul de țesut.

Acolo, vizitatorii pot chiar atinge anumite materiale, pentru a înțelege prin simțuri ceea ce, altfel, ar rămâne doar o explicație teoretică.

O poveste despre identitate

Într-o lume globalizată, Muzeul Textilelor propune un exercițiu de memorie culturală. Nu pentru a privi nostalgic în trecut, ci pentru a înțelege cum identitatea unei comunități se construiește din lucruri aparent simple: fibre, gesturi, tehnici, obiecte de zi cu zi.

În fond, fiecare fir spune o poveste. Iar atunci când aceste fire se întâlnesc, ele pot desena harta unei culturi.